-
Moartea veteranului social-democrat Constantin Puiovici
Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu”, a primit cu profundă durere şi regret, vestea morţii celui care a fost preşedintele Comisiei Centrale de Arbitraj a partidului nostru, vechi militant al mişcării social-democrate din România – Constantin PUIOVICI. Constantin PUIOVICI a devenit membru al Partidului Social Democrat condus de Constantin Titel Petrescu din anul 1945, a…
-
Poziţia PSD-CTP cu privire la modificarea legilor electorale
Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” (PSD-CTP) a considerat necesar să se adreseze Preşedintelui României Dl. Ion ILIESCU solicitându-i, ca în calitatea sa de garant al Constituţiei, să nu promulge noile Legi Electorale (aprobate deja în Comisia parlamentară). Aceste legi cuprind elemente antidemocratice şi exclusiviste gândite pentru conservarea şi perpetuarea actualei clase politice la conducerea…