Category: Aniversari si Comemorări

  • Manifestările PSD–CTP prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale

    Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” (PSD–CTP), va sărbători Ziua Naţională de la 1 Decembrie prin; participarea la manifestaţiile oficiale de depunere de coroane de flori şi prin adunări festive în toate organizaţiile judeţene, unde vor fi prezentate comunicări ştiinţifice privind contribuţia decisivă a social-democraţilor ardeleni la realizarea celei mai mari izbânde a poporului român…

  • Mesajul adresat Majestăţii Sale, Regele Mihai I, cu prilejul aniversării a 80 de ani

    SIRE, Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu”, vă adresează cele mai calde urări de sănătate şi fericire, Maiestăţii Voastre şi Familiei Regale, cu prilejul aniversării a 80 de ani de viaţă şi a sărbătoririi zilei onomastice, de Sfinţii Mihail şi Gavril. Ne face o deosebită plăcere să amintim de colaborarea fructuasă avută de Maiestatea Voastră,…

  • 1Mai, sărbătoare de tradiţie pentru social–democraţia română

    În urmă cu 115 ani la 1 Mai 1886 peste 350.000 de muncitori din Statele Unite ale Americii au declarat grevă generală revendicând ziua de lucru de 8 ore. La Chicago poliţia a recurs la forţa armelor. S–a tras în plin în demonstranţi. Străzile marelui oraş nord–american s–au înroşit de sângele a zeci de morţi…