-
Poziţia PSD – CTP privind modificarea Legilor Electorale şi fixarea calendarului electoral
La şedinţa Comitetului Executiv Central din data de 06.12.2003, a fost stabilită poziţia Partidului Social Democrat “Constantin Titel Petrescu”, privind modificările legilor electorale şi fixarea calendarului electoral, astfel; împotriva fixării unui anumit prag electoral, considerând această prevedere antidemocratică şi exclusivistă; partidul care a obţinut voturile necesare ocupării unui anumit număr de mandate, este îndreptăţit să…
-
Raportul de ţară pentru România al Uniunii Europene pe anul 2003
Partidul Scial Democrat “Constantin Titel Petrescu” salută angajamentul Uniunii Europene de a continua procesul de extindere pentru România şi Bulgaria, pe aceeaşi bază care se aplică în negocierile cu cele zece state , ce vor adera în 2004. Decizia Uniunii Europene nu se bazează pe îndeplinirea criteriilor de aderare formal necesare de către România, ci…
-
Poziţia PSD–CTP faţă de noua Constituţie
Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” recomandă membrilor şi simpatizanţilor săi, să NU participe la Referendumul din 18,19 octombrie 2003 privind noua Constituţie, iar dacă participă la vot să voteze ÎMPOTRIVǍ. Prin neparticiparea la vot dorim să sancţiunăm actuala clasă politică care de aproape 14 ani îşi bate joc de noi. Nu este nici-o deosebire…
-
Poziţia PSD-CTP cu privire la declanşarea războiului din Irak
Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” consideră că declanşarea războiului împotriva Irakului, de către Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, sprijinite şi de alte ţări – printre care şi România, fără adoptarea unei rezoluţii în acest sens de către Consiliului de Securitate – singurul organism ce poate autoriza folosirea forţei împotriva unui stat, este…
-
Protest faţă de măsurile de rusificare a R. Moldova luate de autorităţile comuniste de la Chişinău
Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu”, se solidarizează cu lupta curajoasă a românilor basarabeni, pentru apărarea limbii române şi păstrarea indentităţii naţionale, împotriva acţiunilor autorităţilor comuniste de la Chişinău de a introduce limba rusă ca limbă oficială şi obligativitatea studierii acestei limbii în şcoală. Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu”, consideră, suspendarea unui partid parlamentar…
-
Mesajul adresat Majestăţii Sale, Regele Mihai I, cu prilejul aniversării a 80 de ani
SIRE, Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu”, vă adresează cele mai calde urări de sănătate şi fericire, Maiestăţii Voastre şi Familiei Regale, cu prilejul aniversării a 80 de ani de viaţă şi a sărbătoririi zilei onomastice, de Sfinţii Mihail şi Gavril. Ne face o deosebită plăcere să amintim de colaborarea fructuasă avută de Maiestatea Voastră,…