Poziţia PSD-CTP faţă de privatizarea BCR şi politica “privatizării totale”

Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” considera politica tuturor guvernelor postdecembriste de “privatizare totala prin vânzare” complet gresita, gândita numai pentru satisfacerea intereselor actualei clase politice (o clasa politica “internationalista”), fara nici-o grija pentru dezvoltarea si protejarea capitalului românesc si a intereselor economice ale tarii noastre. Vânzarea unora dintre cele mai importante si rentabile companii…

  • Poziţia PSD-CTP faţă de amplasarea pe teritoriul naţional de baze militare americane

    Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” a aflat cu surprindere si neliniste, dintr-un interviu cu ministru de externe al României – Razvan Ungureanu ce se arata foarte încântat, ca secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii – Condoleezza Rice urmeaza sa soseasca în tara noastra pentru semnarea acordului privind amplasarea de baze militare americane…

  • Poziţia PSD-CTP privind încetarea acordului cu FMI

    Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” cosideră decizia Guvernului României de a înceta acordul cu Fondul Monetar Internaţional – FMI salutară şi un lucru pozitiv, deorece Guvernul îşi asumă întreaga responsabilitate pentru politicile economice promovate, făra a mai da vină pe constrângerile impuse de FMI. Partidului Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” consideră alarmantă, creşterea deficitului…

  • Poziţia PSD-CTP privind Parlamentul unicameral şi votul uninominal

    Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” consideră consultarea partidelor parlamentare, iniţiată de preşedintelui României – Dl. Traian Băsescu (fără participarea opoziţiei) – având ca temă modificarea Constituţiei în sensul transformării Parlamentului României din bicameral în unul unicameral şi alegerea parlamentarilor prin vot uninominal, o temă falsă ce nu are nimic comun cu problemele reale ale…

  • Poziţia PSD-CTP faţă de semnalul de alarmă dat de Guvernatorul BNR – Mugur Isărescu, privind stabilitatea financiară a ţării

    Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” consideră oportună şi necesară intervenţia Guvernatorului BNR – Mugur Isărescu, privind politica Băncii Naţionale de „ţintirea inflaţiei”, cu scopul principal de păstrarea stabilităţii preţurilor şi avertismentul dat Guvernului de reducerea consumului pentru a nu pune în pericol stabilitatea financiară a ţării. Guvernatorul BNR nu ne-a spus, despre ce consum…

  • Înlăturarea consecinţelor inundaţiilor

    Având în vedere imensele pagube materiale provocate de inundaţiile catastrofale din acest an, Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” solicită Guvernului României, ca subvenţiile acordate de la bugetul statului partidelor parlamentare, să fie disponibilizate pentru ajutorarea persoanelor sinistrate şi la reconstrucţia zonelor calamitate. Prin acestă hotărâre a guvernului, s-ar elibera câteva sute de miliarde de…

  • Implicarea Armatei Române pentru înlăturarea consecinţelor inundaţiilor

    Partidul Social Democrat “Constantin Titel Petrescu” aduce un prinos de recunoştinţa faţă de Armata Română pentru implicarea sa, în ajutorarea persoanelor sinistrate şi la înlăturarea consecinţelor grave apărute datorită inundaţiilor catastrofale din acest an. Armata a fost la datorie şi de această dată, nu degeaba în toate sondajele, Armata Română se bucură de încrederea cea…